A plecat motu in tara…

Azi o sa postez o melodie a Savei Negrean Brudascu, marea doamna a cantecului popular ardelean, de care mi-am adus aminte in urma unei intamplari de azi dimineata, si de care este legata melodia, daca nu cunosti faptele de care este legata aceasta piesa nu o intelegi.
Pana nu demult motii traiau din vanzarea lemnului de brad prelucrat (ciubere, cazi pentru depozitarea prunelor in procesul de fermentatie si din care se face palinca, scanduri, grinzi, coarne, etc) in zonele de ses ale Bihorului, unde se practica in general agricultura, vanzare sau schimb de lemn pe produse agricole, pe care motii nu le pot cultiva in culmile pietroase ale Muntilor Apuseni pe care traiesc…
Transportarea lemnului in tara se facea cu ajutorul cociilor (carute), trase de cai.
Motul isi prelucreaza lemnul, mai ales daca are cerere (o cada, ciubere, etc) si cand are o cocie plina leaga caii la ea si pleaca in zonele de ses (in general zona Ceica, Holod, Batar, Rabagani, Beius si altele).
Cand termina de dat incarcatura, se intorc acasa si o iau de la inceput.
Acum cativa ani buni cand mi-am facut casa, tot timpul luam de la ei in general scanduri, leturi, grinzi care si acum fac parte din constructia casei.
Imi aduc aminte si acum pitorescul aspect al acestor oameni: cojoace groase, bitusa in care dormeau in cocie, sa nu le fure hotii lemnul (caci da, pe durata calatoriei dorm in cocii), lampasele atarnate de cocie, pe care le verificau foarte atent, patrunsi de importanta calatoriei, topoarele acutite de te poti barberii cu ele atarnate in lateral, caciulile mici de daci liberi…, tot timpul stateam cu ei la o palinca sau o cafea cand ii intalneam…
De aproape 10 ani nu am mai vazut o cocie… au patruns grupurile mobile pe benzina sau motorina si la munte… merg cu el in mijlocul padurii de fac poiana in jurul lui… sunt multe firme de italieni care vin si cumpara direct de la munte tonele de lemn… sau cumpara padurea si o defriseaza, o duc la ei pe mii de euro taiata…am ajuns serbi la noi in tara… cei care se fac vinovati de aceasta ar trebui rastigniti…
La cam 50 metrii de casa mea este un restaurant cu bar, care are o parcare mare in fata, unde motii inoptau prima data, veniti de la Garda, Abrud, Arieseni, etc, isi cumparau de la alimentara cele necesare drumului, paine, cate un mezel, o apa minerala, tigari si altele. Imi aduc aminte si acum cum dupa ce isi faceau aprovizionarea luau loc la mese, scoteau cate o brisca sau sis (cutit), taiau painea, si celelalte si incepeau sa mance, dupa ce in prealabil serveau o dusca de palinca…
Era ceva de vis, cu iz arhaic, ceva ce se practica de sute de ani, totdeauna stateam cu ei, aveam prieteni multi, in general erau oameni mai in vastra, le spuneam cand vin data viitoare ce sa mai imi aduca si dimensiunile finale.
Dimineata m-am dus sa beau o cafea la barul de care vorbeam mai sus si nu imi vine sa-mi cred ochilor… parcheaza o cocie incarcata cu lemn… cu toate dotarile… lampase, paturi pe cai, toporul agatat lateral, fanul pentru cai din spate, etc… raman surprins profund si astept, din cocie se da jos un batranel, cu caciula specifica, cojoc si toate cele, ia din spatele carutei niste fan si pune in fata cailor dupa ce ii alinta un pic “Asa Giuri, bravo Calu”, si apoi se indreapta alene spre alimentara, isi cumpara paine, un salam, o apa minerala si niste rosii… il poftesc la masa pe terasa, si incepem sa legam vorbe, il intreb cum de mai merge cu cocia in tara cand nimeni nu mai face asta, omul imi spune ca el e sarac, nu are ca si ceilalti masini mari si posibilitati, are o pensie mica din care traieste el si baba lui, a doborat si el doua fire de brad mare din care o facut careva doste, trei cubare, o cada de prune si ceva leturi… spera sa scoata cateva milioane, sa puna deoparte, ca nu stie “cand so duce” (adica muri), si sa nu ajunga neamurile sa-l ingroape… oricum imi spune ca asta e ultimul drum, ca o vanda si caii, si asa o pune ceva deoparte…
Fiecare vorba de-a lui parca ma taia ca un cutit inrosit… ma gandesc la alesii nostrii care stau in palate si huzuresc… si ma intreb cu ce a gresit acest popor… si ca nu meritam soarta care ne-au destinat-o, oricum este un cel de sus, mult nu le vai merge, cum zicea si motu, nu este “bine sa nu ajunga si nici rau sa nu se gate…”
Ajuns acasa imi amintesc de melodia Savei Negrea Brusascu, A plecat motu in tara, legata de acest mod de viata secular al motilor…
Sava Negrea Brudascu nu cred ca mai are nevoie de prezentare, este o stea a muzicii populare autentice din Ardeal, tin minte ca acum la un festival recent cat era de batrana, a intrat pe scena, a privit orcheastra, a spus catre conducatorul ei “No unu doi, trei, zii sa cante maestre”, a facut o reprezentatie de i-a lasat pe toti ca la dentist, sala a ramas inmarmurite cateva minute dupa terminare…
Cateva versuri din melodie:

A plecat motu in tara,
Cu cercuri si cu ciubare,
Hai Murgule hai…
Foaie verde de mohor,
Mult mii dor si iara dor,
De casuta ce-am lasat,
Si de codru, de codru instrainat
………….
Si cu tocuri de rasina,
Sa le deie pe faina,
………….
Da s-antoarce motu acasa,
La pruncut si la nevasta,

Acum melodia, uitati-va cat era de tanara Sava in videoclip (versurile nu sunt complete):

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Please rate

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *