Linistea dinaintea furtunii… sau iubirea de dupa…

Exista liniste inaintea furtunii? Categoric DA. Linistea declanseaza furtuna? Categoric DA.
Furtuna duce si aduce liniste? Din nou DA.
LINISTEA si FURTUNA sunt necesare uneia alteia. Nu pot exista decat IMPREUNA. Ele nu au sens separat. Nu am sti si poate aprecia ce e LINISTEA daca nu am cunoaste FURTUNA. Ele sunt surori.
Prin analogie cu sentimentele umane exista INCEPUTURI, adica indragosteli, sau exista IUBIRE nepieritoare?
Aici imi aduc bine aminte spusele unui mos secular si plin de intelepciune, care asistand la discutiile noastre ale tinerilor de atunci, extrem de inflacarate, despre iubire, intervine in discutie si defineste iubirea ca: „un butoi mare cu rahat iar deasupra lui un blid cu miere si doua linguri”
Dupa transanta definitie a mosneagului oracol, toti mutim si devenim ganditori… Ne-a tras-o bine batranul cu axioma lui… Ce vremuri… Aveam sange in hormoni decat hormoni in sange…
Dupa spusele oracolului, el si ea incep prin a manca mierea cu cele doua linguri, care se termina repede, evident. Dupa care se ajunge la repulsivul si neplacutul rahat… Si care e in cantitati considerabile, se pare. Ditamai butoiul…
Sau vorba unui prieten, mare curvar de profesie, frumoase sunt doar INCEPUTURILE… sau mierea din farfuria mica cum zicea mosul. La fel cum LINISTEA declanseaza FURTUNA oare la fel si INCEPUTURILE aduc DESPARTIREA?
Faza cu mierea initiala am auzit-o destul de des deci o fi adevarata.
Logica spune ca legatura erotica ar trebui sa se cimenteze cu timpul nu sa se perimeze…
INCEPUTUL ar trebui sa duca la IUBIRE. Dar se pare ca la fel cum FURTUNA duce din nou la LINISTE asa si IUBIREA dupa un INCEPUT duce la un alt INCEPUT… Dar de multe ori… in alta formula decat cea initiala.
Asta cred ca e valabil la o mare parte a omenirii. Nevoia de adrenalina initiala, de „fluturi in stomac”, de mierea de inceput.
Probabil dupa un timp, dupa care stii si ce problema are cu fierea, in ce zile ii deverseaza, sau cand isi curata maseaua care ii face abces periodic, ca dimineata nemachiata nu mai e zana-zanelor, misterul dispare…
Si vrei alta, chiar daca poate aia are pancreatita cronica si trei abcese dentare… dar e NOUA. Noua in viziunea ta. Si iar se repeta ciclul…
O fi natura umana de vina? Scrierile din codul nostru genetic ca specie? Probabil. Nu suntem facuti sa fim MONOGAMI. Societatea a impus asta sub forma casatoriei. Solutie salvatoare si care pastreaza aparentele unei normalitati, normalitate definita tot de societate, de fatada, ca in spatele usilor toti si-o trag cu toti. Se consuma futai-uri mai ceva ca hartia igienica din wc-urile molurilor…
E un INCEPUT sau o IUBIRE mai speciala pentru noi? Sau toate sunt la fel? Aici cred ca una e UNICA. Ramane intotdeauna undeva pe raftul camarii cu sentimente din sufletul nostru la intrare. Intotdeauna gandul la ea iti produce convulsii sufletesti si o dureroasa senzatie de inevitabil rau produs, o senzatie greu de digerat „nu va mai fi niciodata”, dar totodata duioasa…
Dar… o fi si IUBIRE intotdeauna, care forever cat cei doi traiesc sa fie INCEPUT? Adica ciclul sa se intrerupa? INCEPUTUL sa duca la IUBIRE dupa care sa coexiste?
Raspunsul este DA, cred eu. Dar destul de rar. Nu este cazul decat a unei mici parti a umanitatii. Sufletelor speciale si daruite. Care se cauta, indiferent de timp, loc sau spatiu. Si linistea lor nu poate fi decat IMPREUNA.
Din alt ciclu de idei, la aceasi naratiune:
Trebuie sa faci eforturi sa iubesti? Trebuie sa inveti sa iubesti? Iubirea vine dupa INCEPUT?
Eu cred ca NU. Ea vine sau nu mai vine NICIODATA. In rest e ATASAMENT.
O recunosti din prima.
Si DA, cea adevarata e NEMURITOARE…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Please rate

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *